20160525_123210

Proiectul JOBS 2016

JOBS –Program de instruire privind orientarea profesională în şcoli şi întreprinderi Colegiul Economic ,,Ion Ghica” Târgovişte a derulat în anul şcolar 2015-2016 programul JOBS, program de cooperare româno-elvețiană, finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul contribuției elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă și cofinanțat de Guvernul României prin Ministerul Educației și Cercetării Științifice. Obiectivul JOBS (Job, Orientation, for Businesses, and Schools) este de a pregăti elevii aflaţi în ultimii ani de învăţământ secundar inferior şi în primii ani de învăţământ secundar superior, pentru : dobândirea unor competenţe şi abilităţi utile in viaţă, obţinerea unei perceptii realiste privind oportunităţile de pe piaţa muncii locale, luarea unei decizii privind educaţia lor viitoare şi cariera lor profesională. În cadrul acestui proiect, elevul este principalul actor, cel care decide asupra rezultatului şi a succesului său. Obţine singur cunoştinţe dobândind noi competenţe de viaţă. Învaţă să-şi gestioneze timpul şi ajunge să se cunoască mai bine, să-și maximizeze potenţialul, să-si îmbunătăţească punctele slabe. Părinții, ca factori de influenţă şi de decizie în viitorul şcolar şi profesional al copiilor, sunt informaţi despre activităţile din proiect. Agenții economici implicați în activităţile din proiect, sunt informați despre nevoile şcolii şi ale elevilor. Au un rol instructiv în cadrul proiectului sprijinind elevii în procesul de explorare. Beneficiarii acestui program au fost elevii clasei a X-a C care au desfăşurat activităţi de învăţare sub îndrumarea profesorilor: Mihaela Sandu, Elena Mihaela Şerb şi Mihai Moţoc. S-a lucrat cu 7 caiete JOBS care tratează diferite teme cu un conţinut transcurricular, timp de trei ore consecutive pe săptămână. Abordarea este una centrată pe elev, iar metodele de învăţare sunt orientate pe proiecte şi sarcini de lucru. Prin parcurgerea acestui program, elevii au identificat întreprinderile din mediul de afaceri local care oferă locuri de muncă, au cercetat oportunităţile de angajare, au analizat condiţiile economice actuale şi au contactat companii sau instituţii publice pe care să le exploreze.

4-500x332

JOBS – EXCURSIE TG.OCNA

În cadrul competiței JOBS, etapa regională, elevii Colegiului Tehnic de Comunicații „N.V. Karpen” au fost clasati pe locul 5, astfel, au fost beneficiarii unei sume de 2475 RON. Această sumă a fost utilizată în vederea organizării unei excursii. Excursia a avut următorul traseu: Bacău – Rezervația Perchiu- Tg. Ocna- Salina și retur. De excursie au beneficiat cei implicați în competiția JOBS, respectiv un număr de 30 de elevi și 4 cadre didactice. Plecarea spre obiectivele turistice a avut loc la ora 8:30. Prima oprire a fost la Rezervația Perchiu. Zona a fost declarată loc de importanță comunitară prin Ordinul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile Nr.1964 din 13 decembrie 2007 (privind instituirea regimului de arie natural protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România) și se întinde pe o suprafață de 185 hectare. Aria protejată Dealul Perchiu reprezintă o zonă naturală (păduri în amestec, păduri în tranziție, terenuri arabile, culturi, vii și livezi) încadrată în bioregiune continental centrală a DepresiuniiTazlău-Cașin (unitate geomorfologică aflată în sudul Subcarpaților Moldovei), în bazinul hidrografic al râului Tazlău și include rezervația naturală omonimă. După momente de împrietenire cu natura, echipa JOBS a pornit către următoarea destinație, respective Tg. Ocna. Principala atracție turistică din Tg. Ocna este Salina. Mina Salina la Orizontul IX, oferă turiştilor condiţii optime de relaxare şi tratament a diferitelor afecţiuni respiratorii ca astm-bronşic etc. Totodată mina oferă un minunat mijloc de purificare sufleteasca prin lăcaşul sfânt al bisericii ortodoxe Sf. Varvara. Mina Salina se află la peste 240 m adâncime, iar după un drum de 3,2 km ajungi într-un loc în care până şi Dumnezeu are acces, Biserica ortodoxă Sf. Varvara este unica în Europa fiind construită în întregime într-un munte de sare. Elevii au petrecut cateva ore bune în Mină, beneficiind de dotările zonei turistice, respectiv: teren de fotbal, teren de baschet, teren de tenis, teren de volei, mese de biliard, mese de ping-pong, restaurant, magazin de suveniruri, muzeul sarii, leagăne, topogane, sală internet, acces wireless gratuit, jocuri electronice. După scurgerea timpului de petrecut in mina, echipa JOBS a poposit la Restaurantul “Michele” din central orașului Tg. Ocna unde și-au potolit setea și au gustat din bucatele cu specific Italian. Echipa JOBS a continuat distracția închiriind biciclete și vizitând orașul pe două roți. Spre înserate, în aceeași formulă și plini de voie bună, echipa JOBS s-a întors spre Bacău mai bogața sufletește și încărcața energetic pentru o nouă săptămână de cursuri.

IMG_4281-500x333

JOBS – ORIENTARE PROFESIONALĂ

În cadrul Colegiului Tehnic de Comunicații “Nicolae Vasilescu – Karpen” se derulează cu succes proiectul româno-elvețian JOBS(Orientare profesională- Instruire în întreprinderi și școli). Proiectul pregătește elevii din primii ani de învățămant secundar superior pentru alegerea viitoarei profesii sau orientarea către studii universitare. Noutatea acestui proiect constă în diversitatea activităților propuse în cele 7 caiete care cuprind sarcini de lucru specifice și în explorarea unei întreprinderi locale, precum și prezentarea cunoștințelor acumulate despre întreprinderea vizată. Elevii Colegiului Karpen sunt încântati de modul în care se desfășoară proiectul și se pregătesc pentru etapa regională a concursului organizat de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCȘ), Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT, Fundația GO for JOBS.

logo_swiss

The project JOBS Romania is implemented jointly by the Romanian Ministry of National Education and the Department International Projects in Education of the Zurich University of Teacher Education.

Copyright 2018 JOBS- Job Orientation Training in Businesses and Schools © All Rights Reserved